Cu gandul la sarbatori, vacanta, cadouri…

Stiu ca n-am mai scris aici de un car de ani, nu din rea vointa si nici din lipsa de vointa, ci pur si simplu din lipsa de timp!

In curand sper sa se schimbe lucrurile pentru ca anul acesta a fost un an cu schimbari multe in viata noastra si sper eu ca usor usor vom avea mai mult timp pe care sa-l umplem cu tot ce visam si bineinteles si cu cateva cuvintele in plus pe acest blog pe care vreau sa-l pastrez in acelasi ton ca si pana acum.

Momentan ne gandim la sarbatorile de iarna care se apropie. Sarbatorile se apropie, insa iarna se pare ca nu prea. Tanjim evident si dupa niste zapada, dar cum nu tine de noi, ramanem cu asteptarea. Mosii astia care se apropie ne dau de furca putin pentru ca Adeluta are si nu are preferinte in materie de cadouri, asa incat ne vom ghida dupa cerintele ei cele mai formale care stiu sigur ca o vor bucura. Ii place mult sa coloreze/picteze si sa creeze in general. “Compune” orice, de la versuri, povesti la turnuri si castele din cuburi, margele si fel de fel de vesminte pentru jucariile ei. Imaginatia e punctul ei forte. Si in acelasi timp sta foarte bine ancorata in realitate. Nu pierde niciun detaliu ce o inconjoara in prezent. Iar cu memoria pe care o are de multe ori ma uimeste cum poate sa ne dea uneori niste raspunsuri sau sa faca anumite conexiuni. Si ma opresc aici cu gandurile acestea putin cam laudaroase, si asteptam sarbatorile, dar mai ales vacanta si cadourile!

Pentru ca n-am mai pus de mult o poza recenta cu Adeluta, voi incarca acum cateva. Sper sa gasesc! nici poze n-am mai facut in ultima vreme. Multa munca, si distractie putina… asta e. Din pacate n-am pus decat 3 pozici din vara de pe vremea cireselor, insa aparatul foto e nedescarcat de mult, bateria e goala, asa ca trebuie sa mai astept putin pana adaug cateva poze absolut recente. Rabdarea e o virtute, nu-i asa?!

La mulți ani de Sântă Mărie!

Avem mătușică, avem bunică și mai avem o bunică pe care le sărbătorim în astă zi de Sântă Mărie Mică! La mulți ani le spunem și tuturor celor care mai poartă numele Maria sau derivate ale acestui nume.

Of, blugii!

Am cumparat azi o pereche de blugișori pentru mândra mea fetiță și chiar îmi făceam gânduri dacă îi va îmbrăca sau nu pentru că nu știu dacă am mai scris, dar avem mari probleme cu hainele. Toate hainele trebuie să fie de culori deschise și dacă se poate rochițe și fustițe! Nici pantalonii scurți de vară nu sunt acceptabili. Orice excepție poartă denumirea de rochiță sau fustiță, am spus! Nu-i rău, dar nu-i ușor! Așa încât abia aștept să vedem reacția domnișoarei mele la noua achiziție. Mă bazez pe argumentele mele și sper eu că va înțelege. Blugii de altfel sunt chiar frumușei, au și câte o floricică mică, roz și discretă la buzunărașe. Sper eu ca măcar cele 3-4 floricele să o convingă că blugii sunt chiar purtabili.

Fluturașul roz-portocaliu

Astăzi fluturașul roz-portocaliu a făcut baie într-o lingură de apă din tigăița albastră. Și urma să stea acolo până când ajungea să se facă omidă.

Nu prea departe de fluturașul roz stă și Băsescu, evident fără nicio legătură cu acesta, însă Adeluța știe că Băsescu are o țară și că stă dincolo de gardul cel mare!

Borș cu mentă fragilă

Îmi e așa de dor de Adeluța mea… s-o țin în brațe, s-o iubesc, să-i văd ochișorii și să-i aud gurița încât n-am mai rezistat astăzi s-o sun și s-o aud. Când o sun am mereu o strâgere de inimă să n-0 fac să sufere răscolindu-i dorul… nerăbdarea ei e mare pentru că mi-a spus în seara asta la telefon: “mami, cât mai e? o mână și două?” (iar eu i-am răspuns plesnind de dragul vocii ei cristaline și vesele, ‘văzând-o’ că nu are o problemă gravă cu faptul că ea încă e acolo și eu pe partea  cealaltă de firul telefonului: “da, iubita mea, mai e o săptămână… ridici o mână și două degete”)

Ce voiam să notez în special e că fetița mea știe să facă “borș” (adică ciorbă):

Bună mami!
Bună Adeluța, ce faci puiul meu?
Hmmm, fac bine… fac mâncare! borș! M-am trezit, m-am sculat și fac un borș!
Cu ce faci borș?
Hmmm… cu mentă fragilă!
WOW! Și cine mănâncă borșul pe care-l faci?
Eu!…. hai mami, pot să mă duc să fac borșul?
Da iubita mea, eu te-am sunat să-ți spun că te iubesc și să văd ce mai faci..
Haai mami, pot să mă duc?

Și am încheiat convorbirea noastră telefonică văzând că fetița mea scumpă are treabă și insistă să meargă să-și continue operațiunea “borșul cu mentă fragilă”. Mă bucur că e fericită acolo și are ocupații pe gusturile ei. Atâta doar că ne e cam dor fiecăruia dintre noi și abia așteptăm să ne revedem!

1 septembrie 2011

Avem deja 4 ani de când ne amintim cu drag de botezul frumoasei noastre Adeluța, ca și când ar fi fost ieri. Uitându-mă la fotografiile de atunci nu pot decât să zâmbesc și să mă bucur că au trecut 4 ani minunați alături de nașii noștri (care sunt aceeași cu ai ei) cărora le mulțumim că sunt alături de noi mereu. Vă mulțumim și vă iubim!

De dor

Suntem singuri acasa iar. E clar si dupa cate postari am pus in ultimele zile. Adeluta e in vacanta, ba pe ici, ba pe colo, face schimb de matusici cu bunici cu alte matusici, etc. Si noi la serviciu day-by-day! Vorbim in fiecare zi la telefon si cu toate ca ne marturisim dorul si iubirea evident ca nu ne e de ajuns. Nici mie, nici ei. Tati e mai tare, el nu e plangacios asa ca noi… insa nici noi nu plangem una in fata celeilalte, dar sunt convinsa ca isi ia ea portia de plans de obicei seara la culcare. Mi-e tare mila de ea ca trebuie sa simta lipsa mea, a lui tati, a caminului ei de-acasa, insa in acelasi timp sunt sigura ca ii face si bine statul la bunici. Ma consoleaza ideea spusa de tati si anume ca ea la varsta asta traieste cand drame totale, cand bucurii extreme. E clar pentru toata lumea ca mi-e si mie foarte dor de puiul meu si simt ca 15 zile sunt o vesnicie, insa nu am ce face decat sa astept si sa numar zilele corect… si zilele abia trec, abia a trecut o saptamana!

Daca la inceput, cand am dus-o la bunici eu ii spuneam ca va sta 3 saptamani si ea imi arata pe degetele ca nu vrea 3, vrea multe! (si arata toate 10 degetelele de la maini) acum ma tot intreaba la telefon: cat mai e mami? 2 zile? ce ti-e o zi, ce ti-e o saptamana… cand i-am spus ieri ca mai sunt 15 zile, mi-a raspuns si a plecat de la telefon: “ahhhhhhh, 15?????” (evident nu stiu cat a insemnat pentru ea 15, insa cu siguranta a inteles ca 15 e altceva, e mai mult decat 2… )

si ca sa nu oftez din nou, inchei aici cu zambetul pe buze povestioara mea de adormit copiii!

D’ale noastre…

Tocmai ce mi-am lăsat pe canapea niște norme de citit (temă pentru acasă de la serviciu) și Adeluța începe conversația cu mine:
- Mami câte acte ai făcut! – erau multe – (ea știe că nu trebuie să pună mâna pe ‘hârtiile’ mele pentru că acele hârtii nu sunt simple hârtii, ci sunt ‘acte’, adică ceva ‘extrem’ de ‘important’ și nu trebuie să se joace/deseneze/rupă sau mâzgălească pe ele… prin urmare fata e foarte atentă cu ‘actele’ mele și chiar îi place ideea de “a avea acte” drept dovadă următoarea exclamație a fost chiar nostimă:
- Dacă aș avea și eu un serviciu, m-aș bucura de mine!

________________________________________________

- Mami, cred că strugurelul ăsta ți l-am cumpărat pentru tine! (nu e cea mai corectă exprimare, dar să zicem… avem 4 ani și timp destul să mai învățăm )
- Da? De ce?
- De fapt l-am cumpărat pentru amândouă! (s-a mai gândit ea un pic… are o pasiune pentru ‘rujulețe’ cum i le botez eu… adică strugurelele de la NIVEA… cred că nu mă înșel dacă spun că le are pe toate… toată gama de culori și arome! în total vreo 10 cred)
- Păi cum pentru amândouă, tocmai ai spus că e pentru mine!
- Nu, pentru amândouă! (insistă ea și de data aceasta e fermă în tonalitate)
- Păi până la urmă mi-l lași numai mie sau nu?
- Eeeeeeh! O să-ți cumpăr și ție unul la fel! (acesta despre care tocmai discutam i-l cumpărase nenea unchiulețul în plimbările  de astăzi pe la mall-uri și locuri de joacă)

Nu peste mult timp, rujulețul ‘nostru’ NIVEA se transformase într-un frumos “lipici” cu care a lipit o pagină dintr-un caiet pe care tocmai mă portretizase pe mine cu tot cu ochelari… cu toate ca eu nu port ochelari! atașez poza cu noua mea ‘înfățișare’ și încă o poză cu culcușul de dormit mai nou al Adeluței.

Poza cu floricica e cu dedicație pentru tine, Cristina, și pentru Sophie! Dacă am fi fost mai aproape v-aș fi oferit una identică! e tare frumoasă, sper să vă placă măcar poza, cu toate că e la calitatea telefonului meu amărât! La mulți ani încă o dată pentru Sophie!

Rolerița

Lacrimi de dor…

Mamiiiiiiiii……………….. (și se simte cum își înghite cuvintele!)
mi-e doooor…  de tine!

Printre lacrimi și suspine, Adeluța îmi spune înecându-și pe alocuri cuvintele în ele, că îi este atât de dor de mine… vrea să vin la ea, vrea să fie lângă mine și numără mititica zilele și-mi și spune: “mami, mai sunt 2 zile?” și mi se sfâșie inima în două când o aud așa pentru că nu pot să-i dau nici măcar o îmbrățișare! grea e despărțirea asta… deja încep să mă gândesc la soluții care să nu o mai afecteze atât de mult.

Săptămâna trecută îmi spusese că atunci când îi este dor de mine vrea să se uite la ochii mei… și după pauza de weekend pe care a avut-o acasă mi-a cerut să-i dau o poză cu mine și cu tati să aibe cu ea acolo la bunici, pentru că ea vrea să ne vadă. Uffff!

Toate ca toate, cât de bune sunt și astfel de experiențe (vacanțele la bunici fără părinți alături), pe mine inima parcă nu mă lasă să o văd așa. Asta e ceea ce simt. Și dacă aș avea altă soluție acum, acum aș lua-o acasă!