Pe scurt… „iarna nu-i ca vara!” sau ca sa parafrazez „a doua zi la gradi nu-i ca prima!” 😀

Am ramas datoare cu impresii de ieri de la ora 4 cand am fost sa o iau pe Adela de la gradinita. Am ajuns putin dupa ora 4. Intru pe holul gradinitei si imediat la stanga e baia in care se pregatea sa intre educatoarea cu cativa copilasi; restul copilasilor (toti niste maruntei, deci clar erau din grupa mica) fiind frumos asezati pe scaunele de-a lungul holului; ma uit atent (in baie nu era Adela) si o zaresc printre ei pe Adeluta! cu ochisorii de dupa somn si parca si de dupa un plans; aflu imediat ca am avut dreptate; cand am vazut-o acolo in „sirul indian” pe scaunelele aliniate frumos la perete ma si amuzam cat de cumintei sunt si cat de frumos stau ei acolo inregimentati ca la armata; Adeluta cu picioarele impletite si cu manutele stranse in poalele fustitei asculta cuminte cuvintele doamnei educatoare; nu se astepta sa ma vada, si nu se uita la cine trecea pe hol, asa incat in fata mea alte mamici mergand dupa copilasii lor, iar eu din urma ma opresc in dreptul ei si astfel are loc regasirea! am pupat-o, strans-o in brate si ea pe loc a inceput sa planga sarindu-mi cu mainile de gat si plangand mai tare; atunci eu o intreb „de ce plangi?” (educatoarea deja soptindu-mi ca a plans putin cand s-a trezit si si cand s-a culcat) si ea scurt imi zice: „pe’te’ca n-ai venit” (pentru ca n-ai venit!)… „of, dragostea mea, a venit mami, uite ca am venit”, o asiguram eu; „n-am fost acolo cand te-ai trezit tu?” si ea „daaaa…” cu un botic mic si suparat pe care il iubesc de mor! si n-a durat mult ca ne-am luat de vorba cu altceva, tocmai ce ii adusesem un dar pentru ca am presupus ca a fost cuminte (si asa a si fost, indiferent de ce ar fi spus ceilalti, nu-i asa? 😀 a rezistat eroic la gradinita in prima zi – primele 8 ore fara mami din viata ei); o revista cu „My Little Pony” care avea atasat un „inelus” cadou… incantata de revedere si de cadoul adus, tragea totusi cu ochii la copiii care se foiau pe acolo cu cate un biscuite si un iaurt in mana; erau cei care plecau cu gustarea de dupa-amiaza dupa ei; ea mi-a cerut ca vrea si ea, apoi am mers spre clasa unde o astepta si pe ea aceeasi gustare; a dorit sa ramana sa manance acolo, deci totul a decurs perfect mai departe; nu avea ea musai nevoie sa plece de la gradi cat mai repede, ci cat de tare i-a fost dor de mami si ca mami n-a venit cand s-a asteptat ea mai tare; adevarul e ca nici n-am discutat punctat pe aspectul asta „cand te culci la gradi si cand te scoli la gradi, mami nu e acolo”… ci doar „o sa faci nani la gradi, da? da!” asa incat socul pentru ea a fost mare pentru ca niciodata nu s-a trezit/culcat fara mami prin preajma… dar asta e, pentru astazi, a doua zi de gradi, am facut instructia corect! 😀 mi-a promis ca nu mai plange cand se culca, si nici cand se va trezi din motivul mai sus mentionat: ca nu e mami.

Apoi totul bine si frumos; am mers acasa, pe drum mi-a spus ca i-a placut la gradi, nu mi-a zis ce, si cand am intrebat-o „cum a fost la gradi” am primit un raspuns aparte „a fost genial” (ma intreb daca stie ce inseamna ‘genial’ asta :D) oricum, se vedea ca e ok; am intrebat-o „cu cine te-ai jucat? cu copiii?” si ea zice „nu, cu nimeni!” :mrgreen: apoi, „ce-a facut doamna? s-a jucat cu voi?” si ea zice „nu, a facut teaba!” (treaba adica) 😆 si tot asa.. dar in concluzie i-a placut la gradi; ca mai pe seara sa-mi spuna ca ea nu mai merge la gradinita, ca vrea sa stea acasa cu mami, ca mami sa nu plece la serviciu, ca vrea pijamaua ei cu buline de la gradinita inapoi acasa, motive, orice, etc…

Am lamurit-o intr-un final ca trebuie sa mearga la gradi, ca mami trebuie sa mearga la munca, dar ca ii promit ca maine o s-o iau mai repede! lucru cu care m-a taxat toata seara de ieri si toata dimineata de astazi; ca sa vin repede, MAI REPEDE, etc. etc…

Dis de dimineata, ne-am trezit, eu dormind mai mult iepureste toata noaptea, cu ganduri care mai de care; va dati voi seama… cum o scot la capat cu Adeluta si ba vreau/ba nu vreau la gradi… Adeluta trezindu-se direct cu replica „veau sa ud fioiie” (vreau sa ud florile) „si dupa aceea megem a gadaitza” (dupa aceea mergem la gradinita). Asta a fost intelegerea noastra de acum cateva zile, ca inainte sa mergem la gradinita ea isi va indeplini misiunea care ii face mare placere: sa ude florile de pe balcon. Se pare ca uitase ce parere a avut aseara despre mersul la gradinita, asa incat eu am zis „pffuuu… sa vezi ca am scapat, vrea copilul la gradinita, semn bun!”… cand colo, isi aminteste brusc unde ramasese discutia noastra de aseara si iar incepe „nu vreau sa merg la gradinita, vreau sa stau acasa cu mami, etc.etc.”… ajungem iar la consolarea ca mami vine azi mai repede sa o ia! si-asa am tinut-o si-n masina in drum spre gradi si pe hol la gradi in timp ce-o schimbam, astfel incat mai glumeam, mai radeam, mai vorbeam de altceva, dar ajungeam mereu la „MAI REPEDE” acela..

Bun,  ma execut azi, o sa merg sa o prind inca in timpul somnului ca la  trezire sa fiu acolo, dar o sa ii explic si ca asta nu se va putea  mereu… sper sa am succes; dimineata in masina mi-a facut capul  calendar ca sa vin sa o iau repede si mai repede si tot asa; of course  ca eu incercam sa stabilesc limita, dar tot insista; of! si mai incercam  sa ii alung gandul facand o gluma, vorbind despre altceva… si cand am  ajuns la gradi a fost ok, un pic ce dadea sa se jeleasca, dar fara  multe lacrimi, mai mult ochii umeziti; cat timp am schimbat-o o aud ca  are mucisori de la smiorcait si o sterg la nas apoi o intreb: „iti dau  servetel in buzunar? ca daca plangi sa ai sa-ti stergi nasucul”, la care  ea (tot smiorcaind putin) zice „nu, nu, nu pag!”… „pai uite ca  plangi, nu mai plange, n-am stabilit ca mami vine azi mai repede? nu mai  plangi, da?” si ea mititica zicea ca mine „da” dar facea ca ea, tot  suspinand nitel… am dat-o jos de pe scaunelul unde am schimbat-o, am  luat-o de manuta, si am pasit-o in clasa, educatoarea statea cu cheia in  spatele usii in mijlocul unei „urlatorii” …. Adeluta a pasit usurel  fara sa planga, cum ziceam, doar suspina nitel, dar cand a vazut ce e  acolo a inceput si ea mai tare! plangea prin simpatie de data asta! :mrgreen: am intrebat-o rapid pe educatoare „v-o las?” si ea saraca innebunita de  atatea urlete… „da…da…” (evident intrebare si raspuns fara rost,  dar na… cand am auzit ce e acolo… ) chiar era o galagie EXTREMA acolo! cum deschidea usa, valeu! cum o inchidea, parca apasa butonul OFF la volumul din BOXA! 😀

De maine cred ca o s-o duc mai devreme, ca ieri. Probabil azi am gresit ca am dus-o la 8.30 cand clasa era plina de copii care plangeau… Daca era de la inceput acolo si nu plangea nimeni, poate ii era mai bine azi, dar asa, s-a luat dupa ei si nici vorba sa inceapa sa se joace asa cum a facut ieri. Si-asa era usor irascibila si sensibila cu nelinistea ei de aseara cu pijamaua, luatul mai repede si restul neintelegerilor (ei nu ii mai trebuie nimic, nu ne mai trebuie bani pentru jucarii, mancare, haine, totul sau orice numai sa nu ma mai duc eu la munca… sa stau cu ea acasa), i-am mai adaugat si faza asta de azi cand clasa era plina de plangaciosi. Inca n-a descoperit PLACEREA de a se juca in colectiv si nici a activitatilor de la gradinita. Pai ce activitati sa se faca acum la gradinita in conditiile date? cica asa o s-o tina vreo luna si ceva poate… Sper sa apuce educatoarele sa faca ceva interesant printre lacrimile lor, in felul acesta poate li se poate ocupa cap’sorul cu alte ganduri si sa devina curiosi de alte lucruri decat de „unde e mama? cand vine mama?”

Per total, sunt usor rascolita si eu; nu stiu cum sa procedez mai bine, ca ieri de la atata dragoste impartasita (ea imi spunea intruna ca ma iubeste, eu evident o mangaiam si o asiguram ca si eu o iubesc la fel de mult!), evident Adeluta probabil a comparat scurt; unde e mai bine: la gradi sau acasa? mai bine acasa! ia uite cata iubire e acasa! nu? de-acum chiar trebuie sa vad cum ma port cu ea, nici sa o bruschez, dar nici sa ii intru in voie atata… f.greu! of! si discutiile la infinit, le facem, dar nici asta nu e bine, dupa cum mai sfatuieste Dr.Spock! rabdarea, moderatia si echilibrul cred ca sunt cuvintele de ordine!

Cu toate acestea, am plecat linistita de la gradi azi, ca am tras cu ochiul pe geam si am vazut-o ca se linistise dupa vreo 10-15 minute de suspine si lacrimi (nu striga si nici nu avea lacrimile pana in barba) si acelea cu pauze (isi tot invartea cu degetelele parul de la spate.. ca si atunci cand se fastaceste.. parca nu-si gasea locul…); bine ca n-a plans cu foc ca nu stiu ce ma faceam! sunt eu tare, dar si cand ma intorci pe dos, plang cot la cot cu aia micii O tot auzeam pe educatoare spunandu-le „aplauze pentru Deea” si da-i si aplauda singura saraca… „bravo, uite, cutare nu mai plange”… sau „gata, gata”… „gata ana”… „toti copii pe scaunele”…. am vazut un maimutoi de plus zburand pe sus… si tot asa… incerca sa le distraga atentia cumva. N-am mai stat mult, ca incepusera la 9 sa le puna masa cu gustarea de dimineata… Adeluta, cu boticul pus, deja nu mai plangea, nu voia nici sa manance; a apucat sa manance acasa lapte cu cereale. La un moment dat am auzit-o ca tot striga acolo „le spun eu” la care educatoarea o intreaba „ce ai spus Adela?” si ea din nou „le spun eu!” si zice: „nu mai page! vine mama ta inapoi”…. mititica, ii imbarbata pe ceilalti, ca mai erau vreo cativa care plangeau tare!

Oooof, tare greu.. sper sa ii treaca si ei repede starea asta si sa isi tina emotiile sub control pe masura ce trec zilele; daca asa scrie in carti si asa spun si majoritatea parintilor trecuti prin aceleasi faze, atata incredere mai am si eu! ca de altfel, as fi varza tocata marunt marunt si cu sarea pusa pe rana!

Anunțuri