Nu stiu daca urmam vreo regula nescrisa sau mergem chiar invers acestei reguli, dar astazi dimineata a fost mai rau cu despartirea decat a fost in primele doua dimineti… cu toate ca am ajuns mai repede, in clasa erau doar 5-6 copii, niciunul nu plangea, pe Adeluta am lasat-o plangand si tragandu-se din bratele educatoarei cu mainile intinse spre mine… ea strigand „mami, stai sa-ti mai spun ceva!” (dar nu altceva decat ceea ce imi tot repetase de-a lungul serii de ieri si de azi dimineata) si am stat si mi-a mai spus o data „sa vii iepede mami, da?” dupa care eu am asigurat-o pentru a nu stiu cata oara ca da, voi veni repede… ca ieri, ca cica ieri a fost bine, ca am venit repede… 🙂

Ma gandesc ca totusi nu e ala asa de negru, atata timp cat la cateva minute de la plecarea mea se linisteste. NU mai plange… sper sa fim pe drumul cel bun si sa se bucure de mersul la gradinita cat mai curand!