„Mami, vreau sa ma iubesti…” o propozitie pe care as/am/ati putea-o diseca in mii de bucatele insa ideea din seara asta pe care a vrut Adeluta sa o dezvaluie era ca voia sa o iau putin in brate si sa o alint… ce-i veni ei cu fraza asta chiar acum nu stiu, dar evident ca am lasat gogosii de facut si am luat-o in brate; o banuiala pot sa am, ca maine mergem din nou la gradinita… dupa o perioada lunguta de absenta; vinovata de altceva nu ma simt pentru ca ea stie/simte/vede cat de mult o iubim amandoi (eu si tati)… de fapt asta papa ea toata ziua: iubire si iar iubire😀, alint si rasfatare; imi vine chiar sa spun ca nu mai exista mama in lumea asta care sa-si iubeasca la fel de tare ca mine puiul! dar evident ca exista si sunt sigura ca toate acele mame stiu ce spun eu acum… Adeluta e sufletul meu, bucatica din mine si nu exista gand/fapta in care sa nu gasesc o legatura cu ea. Ma duc mereu cu gandul la ziua nasterii ei, poate ca inca este recenta si ma gandesc la ea, dar sincer nu cred ca voi putea minimiza vreodata importanta acelei zile in viata mea! Si cand mi-o amintesc asa cum am vazut-o pentru prima data la cateva secunde dupa ce s-a nascut, si cand mi-o amintesc asa cum imi statea in brate atunci cand am luat-o pentru prima data, mi se face dor, mi se umple sufletul de bucurie si daca e langa mine ii zambesc, o pup sau o iau in brate si uit pe loc de toate nazdravaniile pe care le face; si asta e iubirea pe care i-o arat si ei… si asta se intampla de nu stiu cate ori pe zi… si mai ales la ora de culcare cand stau alaturi de ea si ii citesc povestea de seara. Judecata mea imi spune uneori ca exagerez cu atata iubire, cu atata toleranta din iubire, dar sufletul nu ma lasa sa fac altfel! Si cu toate astea, Adeluta nu e un copil rasfatat-razgaiat, e doar un copil foarte iubit!