Suntem la varsta (3 ani si 4 luni – maine!) la care probabil au loc cele mai multe crize de plans pe minut si cele mai multe capricii pe minut… nu stiu daca asta face parte din vreo statistica sau nu, dar sigur pot sa spun ca acum, in aceasta perioada, rabdarea si nervii ne sunt intinsi la maxim zilnic! Bineinteles ca aceste faze de „furtuna” trec destul de rapid si imediat se intaleaza din nou „calmul ecuatorial” in casa noastra. Eu sper ca nu am depasit nicio limita a normalului si ca acestea fac sarea si piperul copilariei (in cazul Adelutei) si al cresterii unui copil (in cazul nostru ca parinti)…. dar cum am mai zis, din cand in cand ne mai „rafuim” si nu are cum sa nu iasa cu „chiote si strigaturi” spre rusinea mea ca doar mama mi-a spus ca nu-i frumos, nu?😀 Eu una incerc sa ma adaptez conditiilor si imi doresc sa fiu cea mai calma persoana cu putinta dar uneori nu se poate😳 iar Adeluta incearca sa inteleaga unde/pana unde ii sunt limitele testandu-ne pe noi parintii cu diverse cerinte, cum altfel?🙂

Si ca sa fie totul bine inteles am sa dau exemplul de aseara. „Telegrafic” pe alocuri, totul a inceput cam asa: la ora 6 o anunt pe Adeluta ca la ora 8 oprim tot (calculatorul in speta), nu ne mai jucam, nu mai facem nimic si ne culcam. Bun. Ea ma aproba, eu ma asigur ca a inteles. Intre timp ea s-a mai jucat cu jucariile si nu la calculator, eu am pregatit sa mancam cu totii, apoi baita si intr-un final ii spun ca gata – mergem la culcare. Si din punctul acesta cred ca a plecat greseala mea. Recunosc in cele ce urmeaza. Adela se apuca si imi spune (poate-poate) ca ea vrea sa se mai joace putin pe „poisson-rouge” … „numai putin mami! putin! te rooog…. un piiiiiic, uuuuuunnnn piicc!!! te rog frumos!” cu voce calda si mieroasa, totul fiind calm si frumos pana atunci; bun zic eu in mintea mea, hai sa nu fiu „scorpie”😀 ca n-o fi foc daca o mai las 5 minute la un singur joculet. Si zic „ok, doar un joc, UNUL!” (ca o mama buna ce sunt😳 o sa las copilul sa se mai joace un joc ca doar ce frumos m-a si RUGAT!) Si de bine ce i-am deschis din nou site-ul cu joculete, a deschis unul si pentru ca nu era „potrivit” l-a inchis si a redeschis un altul… bun zic, eu cu ochiul ager pe ea! „alege-ti jocul potrivit si hai, joaca-te un joc si inchidem!” (stateam ca vulturul in spatele ei😀 dar nu parea ea speriata/”impresionata” de asta). Isi alege ea alt joc unde trebuia sa completeze/creeze modele cu niste buline colorate… incepe sa „imbulineasca” ea pe acolo si la un moment dat ma gaseste pe mine inspiratia sa ii spun ca atunci cand termina si va fi completat tot asta e, s-a terminat timpul de joaca, inchidem si ne culcam! Se gandeste ea rapid 2 secunde si zice „nu nu nuu, nu asta… ca jocul asta dureaza mult” (si in plus devenea si plictisitor doar sa puna acolo niste buline); il inchide si redeschide cat ai zice „peste” un altul unde trebuia sa picteze cateva obiecte. Hmmmmm.. eu deja eram „pacalita” dar in sinea mea mi-am zis ca avea dreptate si ea,  isi alesese 2 jocuri pe care nu prea le putea savura ca fiind un ultim joc pe ziua de ieri; asa incat atunci cand s-a hotarat intr-un final la un joc pe care stiu ca-l agreeaza foarte mult mi-am spus si i-am spus si ei ca e chiar ultimul joc pe care si-l alege. Cadem iar la pace impreuna si ea se joaca, eu astept. Bun. Coloreaza ea destul de multe detalii pe acolo si la un moment dat vreau sa ii arat unde si cu ce culoare sa deseneze ceva. Inmoi pensula in culoare, mut mouse-ul asupra zonei „de colorat” (fara sa colorez eu) si pe urma spal pensula si-i dau ei mouse-ul SA FACA EA. Nuuuuu! Din momentul asta s-a enervat Adela ca i-as fi colorat eu ceva pe desen si se incrunta la mine (precum se incrunta personajul ei favorit Pocoyo prin desenele animate) si se apuca sa stearga unul cate unul din detaliile deja colorate… In urmatorul moment, intuind bine ce vrea sa faca (sa stearga tot si sa o ia de la capat cu desenatul), ii spun tare si raspicat ca GATA, nu ii dau voie sa stearga ca sa mai coloreze o data pentru ca asa stam toata noaptea si inchid jocul, inchid site-ul, inchid si calculatorul si ii spun sa se ridice de pe scaun ca s-a terminat cu joaca, mergem sa ne spalam pe dinti si la nani! Pai daca ar fi fost asa de simplu cum am spus nu ajungeam in alta parte decat la un somn linistit, dar nu, noi aseara a trebuit intai sa ne ratoim una la alta, ea sa planga, eu sa scot fum pe nari😀 si de la inceput pana la final eu trebuia sa-mi cer scuze de la ea ca i-am colorat pe desen si ca i-am inchis jocul si bucuria! Pffffffff!!! pai daca nu i-as fi dat nu stiu cate avertismente si daca nu as fi avut nu stiu cate aprobari de la ea ca ne vom intelege minunat atunci cand avem de facut ceea ce spusesem… mai intelegeam, dar nu, singurul fapt pe care trebuie sa-l iau in considerare in aceasta perioada este ca lucrurile sunt schimbatoare, toanele (ale ei si implicit ale mele) se schimba si ele dupa cum bate vantul si uite asa ajungem noi doua sa scoatem untul una din cealalta, pentru ca pe tati in povestea asta nu l-am implicat. Atata ne mai trebuia, un cocos in plus!😀

Intr-un final s-a spalat pe dinti si a adormit cerandu-mi o poveste pe care singurica si-a ales-o din cartea ROZ (!) cu povesti cu printese (si vrajitoare) pentru fetite! (era sa adaug eu acolo… pentru fetitele cuminti!😀😉 )