Mai sunt cîteva zile până devenim oficial bobocei de școală primară. Și Adela mă întreabă zilnic de vreo două săptămâni: câte zile mai sunt?? câte zile, mami?…… Știu când a trecut timpul, știu că bebelușul meu Adela nu mai e un bebeluș, nu mai e nici măcar un copil mic, e o fetiță care devine pe zi ce trece din ce în ce mai responsabilă, mai conștiincioasă, mai „mare”, dar nu știu de ce timpul trece așa de repede… Sunt clipe frumoase, clipe dorite, pentru că acesta este cursul firesc al vieții, însă ușor ușor liniștea și bucuria copilăriei fără griji se schimbă pentru puiul meu într-o mare de mici probleme și griji, acoperite într-adevăr, încă, de joacă și curiozități specifice vârstei, așa încât ne luăm inima-n dinți și începem o nouă etapă din viață. Pentru mine sunt emoții pe care nu știu cum să le definesc prea clar, emoții de bucurie amestecate cu  neliniște, pentru ea e nerăbdare și curiozitate să meargă la școală, să vadă, să cunoască, ceva nou, ceva frumos. Sper să nu aibe parte de niciun fel de dezamăgire și că totul i se va părea acceptabil, dacă nu chiar frumos și la locul lui. Avem tot sprijinul pentru scolărița noastră astfel încât să se adapteze cât mai ușor și mai bine în mediul școlar, atât în clasă cu colegii și cu învățătoarea, precum și cu studiul și organizarea acestuia.

 

IMG_6657

Anunțuri