Aida la 2 ani și 11 luni ne amuză frecvent cu noile ei cuvinte și cu replicile ei. Unele dintre ele sunt „pompunelul” = porumbelul sau „pocoșuna”  = căpșuna.

Zilele trecute le dusese tati pe amândouă într-un părculeț până am ieșit și eu de la serviciu. Când am ajuns la ele, tati s-a dus să aducă mașina mai aproape ca să putem pleca. Aida era sus pe balansoar (Adela fiind în partea opusă a balansoarului). Deodată, fără să am timp nici măcar o secundă să reacționez, o văd sub ochii mei la o mână distanță că se răstoarnă și ajunge treptat pe pământ: întâi cu fundulețul, apoi cu spatele, brațul și apoi și capul. Jos erau covorașe de cauciuc, iar căderea a fost treptată, deci nu prea s-a lovit, doar că ne-am speriat amândouă.

În mașină, îi povestesc și lui tati pățania spunând: Aida a încercat să zboare și a aterizat la pământ direct de sus de pe balansoar. La care Aida îmi dă replică:
– Mami, eu nu șut pașăle, eu șut Aida! :)) (eu nu sunt pasăre, eu sunt Aida)
Noi toți am început să râdem cu poftă pentru replica ei haioasă și de faptul că i-a venit ideea asta să îmi răspundă. Iar Aida:
– Nu mai lâdeți de mine!😀

Nu mai lâdem, nu mai lâdem!😀 ia nu mai lâdeți nici voi…. :p