De ziua școlii noastre

 

Moto:

„Sufletul meu își mai aduce-aminte
Și-acum și ne-ncetat de ce-a trecut,
De un trecut ce mi-e necunoscut,
Dar ale cărui sfinte oseminte
S-au așezat în mine făr’ să știu,
Cum nici pământul știe pe-ale lui,
În care dorm statui lângă statui
Și-i zăvorât sicriu lângă sicriu.”

(Tudor Arghezi – Arheologie)

Colegiu Economic Botoșani,
Bătrân de-o sută și… atâția ani!
Actor și martor fost-ai totodată,
În lunga ta istorie zbuciumată;
Urcat-ai ne-ncetat, treaptă cu treaptă;
De la modestul curs seral, care-a ținut
Vreo douășcinci de ani la început,
Până la mândrul institut de-acum,
Ai străbătut, tenace, un lung drum.
Te-au tot sporit, te-au întărit și te-au crescut
Efortul și speranța celor ce-n tine au crezut.
Ziditu-și-au ei sufletul în tine,
Vâslind prin valul vieții spre mai bine,
Astfel că tu n-ai fost, de când exiști,
O simplă fabrică de negustori și conțopiști;
Fragilele făpturi de-adolescenți veghind,
Lumină din lumină-mpărtășind,
Conștiințe modelat-ai, format-ai caractere,
Aripi le-ai dat, le-ai insuflat putere,
Să intre-n marea luptă noi șanse tu le-ai dat.
Iar ei, tot restul vieții, în suflet ți-au păstrat
O caldă amintire, fiind pe veci legați,
Și care se-nnoiește, ca-ntr-o metempsihoză
În fiece generație-o nouă apoteoză.
Bătrân, dar veșnic tânăr, acum ca și-n trecut,
Trăiești cu prospețime „eternul început”.